What about a Boba?

Imi doream de multa vreme sa incerc Boba. Principalul meu argument de atunci era scarita minune, unica. N-am mai vazut-o la nici un SSC pana la Boba. Am incercat-o, iar acum principalul argument in favoarea acestui SSC este design-ul, absolut functional. Niciodata nu m-am omorat atat dupa lucrurile estetice cat dupa cele simple si ingenioase. Si de asta mi-a placut Boba. (Un pic mai tarzior am vazut insa frumosul la o Boba cu alb si rosu, care, recunosc, mi-a furat ochii – pun o poza de la Kiddy, fiindca prea mi-a placut). 

Deci, revenind, scarita mi se parea utila fiindca ma gandeam ca intotdeauna puntea nu e suficient de lata, dar la purtatul in fata am constatat cu stupoare ca nu mi-a fost necesara. Puntea era suficient de lata, si cum spuneam  designul e teribil de functional. Oricum scarita ne-a incantat, fiindca odata pus copilul in spate si reglat suportul pentru picioare, el o sa se dea “cu calul” (scuzati cacofonia), Zuzulina se salta si impinge cu talpitele ritmic, treaba care o distreaza de numa’, ceea ce e un avantaj atunci cand copilul nu gaseste nimic interesant de facut in spate. Tot ce e de facut ca parinte este sa simulezi fonic plimbarea unui calut pe asfalt.

Am incercat /testat destul de multe purtatoare, in ideea de a-l gasi pe cel mai potrivit dintre toate, lucru care insa nu s-a intamplat. Mereu am facut comparatii intre ele, iar daca incercati mai multe o sa vedeti ca unele se potrivesc in anumite perioade (varste ale copilului), altele in functie de situatie (mers la munte sau balacit in apa), iar altele dupa starea copilului (pentru cei care se misca mult pe vertical sus-jos, sau pentru cei care prefera sa doarma cuibariti langa sufletul tau, pentru cei care vor sa gesticuleze mereu si nu accepta vreo ingradire la manute, sau orice alta combinatie intre acestea si altele). Iar apoi mai exista cazuri si cazuri, dupa cum  place copilului si/sau mamei vreun sistem de purtat (eu am folosit slingul cu inele in prima luna, pozitia semi-inclinat, iar apoi de abia dupa 9 luni, iar wrap-tai-ul l-am folosit de la 4-8 luni, iar acum nu il folosesc, dar poate-i trecator J ).

Cum va spuneam, Boba s-a mulat pe mine si Zuzulina perfect, am regalat putin ca sa fie ideal, iar apoi mi-am primit comlimentele (niciodata mama n-a zis pana la Boba, despre vreo purtatoare: “Da’ce bine iti vine asta!”). Ce mi-a placut mult si aici vorbeam despre functionalitate, este ca n-a trebuit sa reglez mult ca sa vina perfect. Ce m-a incantat teribil a fost centura lata, care se prelungeste cumva catre marginile soldurilor, distribuind greutatea pe o zona mai intinsa in talie. Si tot de design functional mi s-a parut ca tine treaba cu partea de sustinere a spatelui copilului. Corpul SSC-ului n-a fost nici prea lung, nici prea scurt, a putut sta si cu manutele inauntru  cat sa se agate de sufletul meu sau cu ele afara ca sa-mi arate luna, si asta fara reglaje de lungime pentru punte.

Dupa ce am mai citit ici si colo, am inteles ca un pouch e mai bun in perioadele cand copilul face tranzitii sus-jos(cam dupa ce incepe cu mersul) fiindca nu trebuie sa tot scoti/pui sistemul de purtare, slingul cu inele e bun de la nastere fiindca sustine foarte bine coloana, dar mai ales dupa ce curiozitatea copilului incepe sa-si ceara drepturile si pozitia pe sold e cea cautata. Wrapul merge oricand, dar trebuie sa-ti planuiesti inainte timpul de legare/infasurare. Mei-tai-ul e bun pentru plimbarile lungi, distribuind foarte bine greutatea, dar purtat pe sold e destul de incomod.Unele SSC-uri merg de la nastere, dar mai toate sunt confectionate dupa modelul mei-tai, mai mult sau mai putin variat, iar daca un mei-tai nu merge chiar de la nastere, am o strangere de inima sa ma gandesc ca SSC-urile merg (Boba nu merge, e specificat). Asta asa pe scurt.

Deci:

• Mi-a placut Boba fiindca puteai s-o lasi montata pe tine ca si un pouch sau chiar sling cu inele, iar cand dadeai copilul jos, sau il repuneai, sistemul era teribil de simplu. Cu toate astea Boba nu merge pe sold (in pouch ii place pe sold, dar si daca ar fi avut pozitia pe sold Boba, probabil ca, prin comparatie cu mei-tai-ul nu era cea mai comoda). In plus e cam la fel de subtire, material natural, fara insertii, deci zic eu ca merge bine si vara.

• Boba concureaza cu Wrap-tai-ul (eu asta am), dar Boba are centura lata si intarita in talie si bretele matlasate (deci nu te taie pe umeri). Sistemul de tip rucksac (chiar cu bebe asezat in fata) e comod din cauza breteleor si a sistemului de prindere la mijloc cu catarama (mie mi s-a parut destul de comod si fara sa pun bretele in X, treaba care nu-mi prea place, fiindca mereu atarna cate ceva si trebuie sa ma aplec dupa vreo bretea). Partea cu pusul in spate e cea mai comoda din cate am incercat. La mei-tai/wrap tai nu poti sa prinzi inainte vreo bretea si sa introduci pe jumatate copilul, la Boba nu mai trebuie sa stai aplecata in pozitii foarte ciudate ca sa montezi copilul. Asta chiar mi-a palcut. Cum spuneam, fara bretele tarate pe jos, rapid de montat, pana nu se enerveaza copilul prea tare, mai ales daca e obosit, si foarte usor de reglat pentru a ajunge la pozitia ideala.

• Cred ca Boba si wrapul pot fi destul de greu de comparat, dat fiind faptul ca wrapul tesut permite orice pozitie, la orice varsta. Cu toate astea e mai mereu tarat pe jos, trebuie infasurat si reinfasurat.

Boba si alte SSC-uri:

Eu ma mai testat Marsupi Plus si Manduca. Am testat si alte port bebe-uri, adica unul, destul de scump, de la Chicco. Evident Boba, Marsupi, Manduca sunt incomparabil mai comode, si invariabil mai sanatoase.

• Boba si Marsupi Plus - Ceea ce am apreciat mult si la Boba si la Marsupi a fost designul. Intradevar Marsupi nu are puntea dintre picioare asa de lata, are centura si bretelele mai subtiri (si mai incomode pe timp indelungat). Insa se poate folosi de la nastere (eu personal la varste foarte mici as folosi doar wrap, elastic sau tesut, sau sling cu inele), se regleaza mai usor, se pune si pe sold ( pozitia ciudata de mei-tai), se incruciseaza pe spate. Marsupi face parte din alta clasa, dar e si mai ieftin, asa ca lucrurile sunt corecte. Insa tati ramane etern indragostit de Marsupi, nu l-a convins nici Boba si nici Manduca.

• Boba si Manduca - Boba si Manduca fac parte din aceeasi clasa (dupa parerea mea). Exista foarte multe asemanari la capitolul constructie: bretele matlasate, groase, centura intarita, lata (parca mai lata si mai comoda la Boba), corpul din material racoros, legatura de tip rucksac si in fata si in spate. Manduca poate fi folosita de la nastere, poate fi pusa pe sold si permite punerea bretelelor in X. Boba e mai comoda cand o pui ca un rucksac in fata, corpul desi nereglabil, e mai potrivit la Boba (pentru noi, la Manduca mi-a parut cand prea lung, cand prea scurt). Manduca are mai multe reglaje, uneori poate parea un avantaj, dar in aceeasi masura si un dezavantaj - din aceleasi cauze. Ceea ce mi-a placut muuult la Boba: scarita minune, pe care se poate salta calutul meu, care-i poate sprijini picioarele obosite de atata rulaj. Sper sa castig Boba, ca sa proiectez o scarita pentru scaunul de la calculator. :))

Mie mi-a placut mult Boba, mi-a placut scarita, mi-a placut corpul ei si faptul ca s-a mulat pe mine, s-a lipit de copilul meu si mi-a priit. M-a uimit design-ul, functionalitatea, ingeniozitatea. Mi-a placut sa ma joc cu celalalt copil de-al meu, Toia, fara sa-l ranesc pe Principalul. De obicei puneam copilul in purtatoare ca sa mai fac niste treaba. S-a nimerit ca Boba sa o pun ca sa ne mai distram un pic. ...Si mi-e dor de ea. Stiu, e subiectiv, dar asa trebuie sa fie, fiindca eu am testat-o, eu si sufletul meu de copil zuzurel.

PS: N-avem multe poze. Tati a tot lipsit de la apel, justificat, dar a lipsit!

A Manduca story

Am testat, parca demult si am ramas cu amintirea ei. Inca ma gandesc la ea cand plec prin curte cu ceva treaba si tot trag de copilul asezat in fata, ca sa pot planta floarea din ghiveci sau sa strang frunzele, inca ma gandesc la ea cand pun vasele in masina de spalat si copilul imi scoate toate tacamurile rand pe rand pe gresie (cand fac asta ma gandesc cel mai mult la Manduca, pentru ca nici wrapul, nici wrap-taiul, nici Marsupi n-a reusit sa tina copilul asa bine in spate ca eu sa ma pot apleca intre cele doua rafturi ale masinii de spalat si Zuzulina sa nu comenteze). Si desi am plecat binisor pe picioarele noastre si nu vrem in brate, la oboseala, doar pieptul mamei e bun si acolo am vrea sa ramanem pana la tura urmatoare de joaca. 

Am ramas placut impresionata de Manduca, a fost cel mai tare sistem de purtare pentru spate si aproape as fi zis ca nimic nu-i perfect pe lumea asta si uite ca in fata parca am gasit si altele mai comode, pana cand Cristina si Adriana m-au vazut purtand ineficient Manduca la Saptamana Internationala a Bebelusilor Purtati. Cea din urma mi-a ajustat atat de bine gadgetul incat am plecat fluierand si cu mainile in buzunar. Mi se paruse complicat sa pun in X bretele (pentru ca la celalalte purtatoare bretelele se rasuceau mereu pe spatele meu pana reuseam sa le aduc spre fata, la Manduca NU SE INTAMPLA ASTA) si mereu la taram pe jos (Manduca, datorita sistemului de prindere nu are surplus de bretea si nu ajunge sa fie tarata, deci se spala mai rar si te stresezi mai putin). Si in plus nu vazusem reglarea din partea superioara a bretelei, care permitea ajustarea ei pana la nivelul copilului. Manduca e teribil de ajustabila, n-am mai vazut asa ceva. Spun “teribil” pentru ca daca nu o ai reglata si esti nervos, iti vine s-o arunci, DAR daca ai putina rabdare la inceput si o “mulezi” pe tine, spui ca producatorii ti-au facut-o special. Pentru mine purtatoarele ideale sunt cele ajustabile, fiindca nu ma incadrez in norma. Asa mi s-au recomandat mei-tai-uri mai mici, asa am scurtat simtitor wrapul si coada slingului e mereu prea lunga.


Inainte de toate, Manduca gasiti cu siguranta aici, si pun pariu ca atat cat va trai magazinul veti gasi Manduca pe stoc. 


In dulcele meu stil classic, review-ul contine comparatii. Eu mi-as fi dorit aceste comparatii cand am vrut sa aleg si cu greu le-am adunat. Dupa ce am testat parca ma mananca mana sa le scriu. Succint, promit, doar cu ce am purtat eu.


Port bebe vs Manduca
Avantaje Manduca: pozitie fiziologica pentru picioruse, contact fizic strans copil-parinte, deci sustinerea coloanei si optimizarea reglajului termic, greutatea distribuita bine si variat pe corpul parintelui, bretele captusite si comode, material natural si respirabil, reglaje gandite si sisteme de siguranta adevarate, deosebita usurinta in montare. Negarea in detaliu a acestei insiruiri de caracteristici reprezinta ansamblul dezavantajelor port-bebe-urilor in comparatie cu Manduca.


Sling cu inele vs Manduca
Slingul si Manduca au fost oarecum asemanatoare prin prisma faptului ca se montau cam la fel de usor si erau ambele reglabile.
Avantaj sling – permite pozitia semiinclinat pentru alaptare (la mine acest stil de alaptat functioneaza in 70% din cazuri); pozitia pe sold e mai usor de realizat in sling; dezavantaj – coada lunga a slingului.
Avantaj Manduca – distribuirea optima a greutatii pe spate si umeri, indifferent de modul de purtare.


Pouch vs Manduca
Indubitabil pouch-ul ocupa mai putin loc decat Manduca, nu necesita reglaje si e perfect la fataiala de copil sus-jos, dar…nici Manduca nu e departe si e rezistenta la tratamentul acesta: ramane cuplata pe talie, iar bretele folosite neincrucisat stau prinse in catarame. Cand se cere iar in brate (si sta doar 5 minute acolo), pur si simplu tragi bretele pe umar si prinzi siguranta la spate.


Marele avantaj Manduca fata de slinguri este faptul ca nu trebuie sa urci copilul pe umar ca sa-l inserezi in purtator, daca ai un copil saltaret, care se impinge in picioare cand vrei sa-l asezi, risti de multe ori sa-l arunci de-a dreptul peste. Niciodata n-am scapat-o pe Zuzulina, dar in 90%din cazuri, ea se impinge cu avant, iar eu trebuie s-o tin tare bine ca sa nu coboare pe spatele meu avand capul in jos. :(


Wrap-tai vs Manduca
Desi ai zice ca acestea seamana la caracteristici, nu e chiar asa. Greutatea e perfect distribuita si la Manduca si la wrap-tai, doar ca bretele wrap-taiului sunt si late si lungi, ceea ce il face inconfortabil si la impachetat si la asezat pentru purtare. In plus, e o “placere” vara sa te infofolesti cu niste bretele care ti-au acoperit chiar tot spatele. Manduca e mai racoroasa (era inca caldut cand am testat-o), bretele nu se taraie pe jos, nu se rasucesc pe spate, doar ca trebuie reglata din toate partile ca sa stea bine. Wrap-taiul pare mai simplu din punctul asta de vedere, tragi de bretele si innozi dupa cum te taie capul.


Wrap vs Manduca
Ei, aici parca senzatia e similara. Desi mult mai greu de montat, wrapul mi s-a parut oarecum la fel de sigur si la fel de comod. Mai greu cu infasuratul in jurul tau si cu cele cateva straturi de material peste copil si parinte (vara se simte).


Marsupi Plus vs Manduca
Ei, aici e aici. Amandoua sunt SSC-uri teribil de utile. Ce mi-a placut la Marsupi si n-am gasit la Manduca este sistemul de depozitare deosebit de discret si faptul ca impaturat ocupa putin loc. Manduca am tot tarat-o prin casa, negasindu-i un loc in care sa nu o traga Zuzulina, sau sa se aseze tati pe ea si totusi sa fie mereu la indemana. Deci, daca as avea o Manduca musai i-as face un sac, ca sa poata circula linistita si pe bancheta din spate a masinii. In perioada de testare, marturisesc ca ma plimbam cu amandoua dupa mine cand plecam motorizati. Si inca un lucru la care Marsupi a intimidat Manduca a fost sistemul velcro, prea rapid de utilizat si reglat.
In schimb, Manduca e mai comoda, bretelele groase nu ajung sa te taie oricat ai purta-o sau oricat ar dura somnul. Centura din talie e groasa si se sprijina pe solduri, sistemul de prindere din talie are siguranta, iar cataramele de la bretele se prind foarte bine indiferent cat le-ai lungi. Acum, cu haine mai groase pe mine si copil, am avut surpriza ca in momentul alaptarii, sa nu mai fie suficient sistemul Velcro de la Marsupi, bretele se suprapun prea putin peste corpul marsupiului si acesta devine nesigur. Asta in conditiile in care in talie ramane o bucata destul de mare “nelipita” (si nu cred ca am ales marimea prost). La Manduca, problema nu exista. Aceeasi Manduca poate fi ajustata pentru cele 40 si de kg ale mele, dar si peste 100 ale bunicului. Deci pot lungi suficient bretelele cat sa alaptez in siguranta oricat de gros am fi imbracate.

In rest, ceea ce a detronat aproape iremediabil Marsupi a fost metoda de montare tip rucsac, fara incrucisarea bretelelor peste sani. Pe tati nu l-a impresionat asta, el n-are sani. Si nici nu se omoara cu purtatul in spate. Dar purtatul in spate este diferit la Manduca. Nici una dintre sistemele de purtare pe care le-am probat in spate (si am tot probat in speranta ca ma voi descurca prin curte mai usor) nu se compara cu Manduca. In Manduca montata in spate nu trebuie sa tot sari pe calcaie ca sa ajunga copilul suficient de sus in timp ce tragi de bretele, sau sa-l sustii cu o mana stand aplecata incercand sa-l impingi cat sa ajunga mai bine pozitionat. Copilul sta la inaltimea care trebuie fara efort sustinut din partea ta, se pune usor si parca nu sta inghesuit. Mereu, incercand sa pozitionez sufficient de sus copilul in wrap sau wrap-tai, trageam tare de margini sau bretele si parca copilul era prea strans, iar Zuzulinei nu poti sa-I infasori nici o paturica in jurul ei fiindca simte ca se sufoca. In Manduca n-a avut deloc problema asta. Si Marsupi o incomodeaza fiind purtata in spate. Am fost de-a dreptul incantata de acest aspect. Drept urmare am purtat in fiecare zi de testare copilul in spate (port pe sold cel mai des).


Fumbee, protectii pentru bretele


Ar fi multe de zis despre Manduca, dar ma lungesc prea mult si n-o sa ma mai cititi. Asa ca trecem la urmatorul produs testat: protectiile pentru bretele. Despre acestea un singur lucru, mi-au fost utile doar pentru corpul Manducii lungit din fermoar. Atunci bretele erau pozitionate la nivelul fetei copilului si pareau foarte apetisante, le-a rontait chiar, deci protectia de bretele este foarte faina si utila. Cand am scurtat corpul Manducii, bretele veneau prin spatele omoplatilor si nu mai prezentau interes. Oricum, te scutesc de spalat suplimentar sistemul de purtare, ceea ce este cu adevarat util.


Coverul


Si la final, coverul. Era cald cand le-am primit, prea cald chiar, dar, dimineata incepuse sa se raceasca. Coverul mi s-a parut genial, mai ales daca stai la curte si o data pe ora ai treaba 5-10 minute pe afara (sa dai mancare cainelui, sa verifici casuta postala, sa bagi tomberonul in curte, sa iei un colet de la curier, sa deschizi poarta pentru un musafir etc). Copilul nu-l poti lasa in casa nesupravegheat (ca sa nu zic ca incepe cu un concert) si nici nu poti sa-l scoti afara dezbracat. Iar ca sa imbraci un copil o data pe ora pentru iesit la frig, mai bine te lasi pagubas. Asa ca, puneam copilul burtica pe burtica in sistemul purtator, trageam coverul peste, iar apoi plecam pe usa. Foarte usor, comod si fara galagie. 

Ce nu mi-a placut la cover erau bretelele foarte lungi, eu as fi facut doua randuri de bretele. Iar faptul ca trebuia iar sa le incrucisez pe spate nu prea mi-a placut (erau bretele subtiri si se rasuceau, teoretic nu era bai, practic ma zgaria pe creieri sa le stiu rasucite). Alta treaba care incomoda la un moment dat este faptul ca Zuzulina scotea mainile pe la gat. Ea nu suporta sa stea cu mainile blocate, mai ales cand e purtata, deci tot incerca sa si le elibereze... si reusea. 
Caciulita era draguta, dar nu pentru noi. Era prea mare si-i venea pe ochi daca se misca, drept urmare n-am folosit-o.


In concluzie: 
Manduca a fost super, absolut geniala la purtatul in spate, ne-a placut foarte mult.
Protectiile pentru bretele au fost foarte utile la rontait, dar nu indispensabile (Manduca pare a fi indispensabila :)) ).
Cover-ul e o mare inventie. Daca nu-l castigam, mami se va stradui sa coasa unul, pentru ca e un MUST pe timp mai rece.

Purtat si alaptat

Si uite asa, scriu iar, la indemnul blogului, despre drumul nostru, lin sau mai putin, despre alaptare. Prima data am scris "din cauza" provocarii, apoi de dragul continuitatii, acum parca scriu de drag si poate o sa tot scriu cate ceva despre asta, tot de drag. Ca mi-e drag sa alaptez e clar, ca mi-e la fel de drag sa o tin in brate si fara sa-i dau san e tot asa de clar. Mi-e drag tare de ea, de noi si de starea in sine.

Ca alaptat fara purtat parca nu se poate, ca-i musai sa-l tii in brate cand ii dai piept...si cu toate astea, stai si te intrebi ce-i mai bubuie mintea cand sta in picioare, aplecat la sanul tau si zgaltaie fundul, ca n-are stare si ar pleca cu san cu tot, acolo unde are treaba, si atunci iti aduci aminte de cand alta treaba pe lumea asta n-avea, decat sa stea nemiscata in bratele tale, sugand cu orele si cum se linistea si mai tare cand o infasurai intr-un sling si ii acopereai tot corpul, de ramanea doar varf de picioruse si cap la vedere, si cum nu era nicaieri ca la pieptul mamei sale.

Ca nu scrie in carti si totusi se intampla, ca puiul, mereu la pieptul mamei sale, sa o imbie sa-i dea de mancare cat vrea, cand vrea, sa nu uite de el, lasandu-l in seama unor jucarii, iar el mic si naiv sa se prinda in jocul lor si sa uite mamei sa-i ceara insistent. Ca lipit acolo, isi aduce aminte mereu si ii invata mirosul, ii simte locul, si asta ii da siguranta si creste puiul mic si se face mare.

Si iar nu-ti spune nimeni ca zambetul unui copil aproape de tine, si ghidusia sau gingasia lui sub ochii tai, face laptele sa curga, la propriu, ca sa nu-ti vina vreo idee ca licoarea nu ajunge, ca-i greu de supt din sani, ca nu e suficienta.

Si la intrebarea mamei mele, mereu uimita si indragostita de nepot: "Din ce creste un pui mic, de se face mare?", raspunsul e: "Din laptele mamei lui". Fiindca fiecare mama, parca poarta in bratele ei, curbele de crestere ale copilului sau, si stie cand acestuia ii e bine sau parca-i prea usor, asa cum aceleasi brate stiu ca-i "moale" copilul cand are febra si ca sanul o sa-l aline.

8 lucruri pe care as fi vrut sa le stiu despre alaptare, inainte de marea confruntare

Alaptez, de 10 luni, fara ca Zuzulina sa aiba probleme de crestere, fara sa ma „anemiez”, asa cum spune multa lume, fara sa am mari disconforturi sau inconveniente din aceasta cauza. Accesorile pentru mancare sunt minime si se refera aproape exclusiv la hrana solida. Nu investesc bani, timp in plus si nici nu incerc vreo suferinta adevarata legata de treaba asta. Alaptez cu seninatate si ma bucur mult de aceste momente. Nu a fost mereu roz, dar ar fi putut fi. 9 lucruri (cele mai importante pentru mine) as fi vrut insa sa le stiu, sa nu fac alt fel de experimente sau sa ma simt prost ca n-am incercat si prin urmare mi-am privat copilul de un „bine”. Aceste 9 lucruri sunt:

1. Copilul mic nu are nevoie de suzeta. Treaba asta mi-a mancat nervii in primele 2 luni. Mama mea ducea munca de lamurire cu privire la suzeta, dar nici un program de invatare cu aceasta nu a dat roade. As fi vrut sa nu ma simt prost ca nu vrea suzeta si drept urmare imi va face mameloanele praf, nu ma va lasa sa dorm noaptea etc. Suptul prelungit nu este un indicator ca bebelusul are nevoie de suzeta. Adevarul adevarat este ca: in timpul acelui supt linistit, care nu mai era hulpav, asa cum sugea de obicei, copilul inghitea lapte,adica se hranea, crestea. Si as mai fi vrut sa stiu ceva legat de acest fenomen, si anume faptul ca suptul corect si eficient nu provoaca rani, sange etc. Putinele persoane din anturajul meu (de atunci) care au alaptat, au acuzat ragade de la supt si mereu ma speriau cu asta. Eu n-am patit asa ceva gratie un mamici care alaptase cumulat vreo 7 ani si a venit sa-mi explice cum se evita aceasta.
2. Mama poate manca orice in timpul alaptarii si doar daca ar observa intolerante la copil, ar trebui sa faca o eventuala selectie. Am nascut in decembrie, mancam pe ascuns, sa nu ma vada sotul sau mama (nu mai rezistam) cate o jumatate de portocala, 2-3 mere, cateva sarmale, un pic de sunculita etc. Ramasesem parca cu pofta din timpul sarcinii (pentru cine nu stie, mie mi-a placut mereu sa mananc si asta cu mancatul selectiv aproape m-a pus in cap). Copilul meu n-a avut niciodata colici, nici chiar atunci cand am „furat” mancaruri interzise.
3. Nu exista program de supt. Orice referinta la timp restrictioneaza libertatea de miscare a mamei si placerea de a manca a copilului. Mama ca mama, dar chiar toata lumea isi doreste ca propriul copil sa manance cu placere. Daca spui ca suptul eficient dureaza 20 de minute, dupa care opresti actiunea, copilul va suge pe fuga 20 de minute, repede, oarecum agitat. Intotdeauna cand am grabit copilul acesta a vomitat. De fiecare data cand am lasat-o sa suga in voie, chiar si o ora, copilul a fost linistit si nu a regurgitat. Nu spun ca fenomenul e general, dar la noi asa s-a intamplat. Nu se mai pune problema suptului la 3-4 ore. Primele 2 luni dupa nasterea Zuzulinei le-am petrecut la parintii mei, unde mama, cu lectia invatata, fara rea vointa, imi explica zilnic ca trebuie sa-i fac program de mancare copilului. Uneori am incercat, dar mi se pare criminal pentru un copil mic sa incerci sa-i distragi atentia de la mancat, pentru ca la varste asa mici nimic nu e mai interesant pentru el decat sanul sau apropierea de mama (care miroase a laptele lui). Cat despre lasarea copilului sa planga de foame, aceasta nu intra in discutie decat ca maltrare (chiar asa mi se pare).
4. Angorjarea sanilor poate aparea oricand pe parcursul alaptarii. Toata lumea are furia laptelui, dar cum multe mame doar cu asta raman dupa trecerea la alt fel de alimentatie, fenomenul de angorjare a sanilor dupa mai multe luni nu mai pare a fi cunoscut. Imi venea greu sa cred ca la 6 luni sau la 8 luni inca pot face febra si sa am sanii tari ca piatra. Toate lucrurile au insa si remediu, cea mai buna pompa ramane copilul, care prin adjustarea cererii, va determina un nou normal pentru oferta, iar apa calduta si masajul, si foarte putin muls manual m-au facut ca noua. Insa orice schimbare a dinamicii de supt se simte.
5. Despre IBFAN. As vrea sa povestesc si despre ceva mai tehnic sa zicem, care face parte din categoria „as fi vrut sa stiu”, si anume ca nu e etic, dar nici macar legal, sa primesti recomandari de orice natura care pot opri sau distruge actul alaptarii (legea nu poate sa cuprinda toate aceste actiuni, dar le mentioneaza pe cele evidente). Aici ma refer la substituentii laptelui matern: adica lapte praf sau vreo mancarica care se recomanda de la 4 luni si in cazul copiilor alaptati. Nu-i normal sa ti se sugereze sa continui cu formula dupa 6, 12 luni sau chiar de la inceput. Mostrele sunt interzise. International Baby Food Action este un organism care urmareste activitatile neregulamentare de acest gen. Exista si in Romania -  IBFAN Romania, si este locul unde pot fi semnalate acest gen de nereguli. De ce promovez chestia asta? Pentru ca mereu m-am simtit ca o idioata, fara putere, cand mi s-a sugerat asa ceva (cu toata bunavointa si intelegerea pentru situatia mea „grea” de mama). M-am simtit incapabila, fara argumente si fara un sprijin real in fata unor „autoritati”, care nu puteau fi contrazise, fiindca in acest domeniu nu era nimeni care sa-i poata trage in mod real la raspundere .
6. In timpul alaptarii se secreta hormoni care linistesc copilul si relaxeaza mama (divin). Ma bucur ca acestia exista, insa mereu ma gasesc pe nepregatite J. Adesea cand avem musafiri ajungem la un moment in care copilul se cere culcat, altundeva decat in bratele mamei care sta de vorba. Si cand se intampla asta promit mereu ca revin in maxim de 20 minute. Tin minte ca o draga prietena a mea a venit la noi dupa ce nu ne vazusem vreo 2 ani, i-am promis ca ma intorc repede, aveam multe de povestit. Dupa o ora jumatate am revenit.
7. Laptele matern nu isi pierde proprietatile remarcabile in timp, chiar pe durata mai multor ani, ci se readapteaza perfect. Ma bucur ca nu trebuie sa spui stop dupa 1 an, 2 sau mai multi. Cand am nascut mi se spunea ca-i mare lucru sa ai lapte 3 luni. Cand am fost la control dupa 6 saptamani, medicul m-a intrebat cat am de gand sa alaptez. I-am zis senina: „6 luni”. Raspunsul a fost : „da-i un an”! Dupa ce am citit recomandarile OMS, m-am zis ca o voi alapta 2 ani si-mi imaginam ca la fix 2 ani copilul se va intarca singur. Ma bucur ca ma pot razgandi oricand, ca putem amana termenul, ca putem decide amandoua sau doar sa ne lasam „alaptate in voie”, caci atunci cand ai un copil, nici tu, nici el nu sunteti singuri pe lumea asta.
8. Si lucrul cel mai important pentru mine si asupra caruia as fi preferat sa nu fiu indoctrinata, este acela ca sanul nu este un obiect sexual, ci este creat de mama natura pentru hranire. Toata aceasta miscare care transforma sanul in altceva decat ceea ce este, mi-a deformat oarecum imaginea despre alaptare. De aceea pentru mine e important sa trec peste aceasta prejudecata si sa scot linistita sanul pentru a-mi hrani copilul in public, senin, fara rusine sau falsa pudoare.

Despre ce as fi vrut sa stiu si n-am stiut, am scris. Aceste lucruri m-au stresat si uneori regret pierderile acestea temporare din seninatatea noii vieti pe care o ducem impreuna, dar toate trec si probabil data viitoare ceva se va fi schimbat. Ma bucur ca am aflat la timp insa despre un alt lucru, care intradevar ne-a sporit fericirea pe mai multe planuri „copilaresti”: dormitul copilului mic cu mama sa mareste cantitatea de odihna pentru amandoi si sporeste lactatia. Am avut pana acum 10 luni de odihna oarecum normala (acum prind intr-un interval de 24 de ore mai mult de 5-6 ore de somn, ceea ce inainte de Zuzulina rar se intampla) si in plus si lapte bun bun pentru pisicul mic.

Marsupi Plus - Plus pe toata linia

Sa va povestesc cum am aflat de Marsupi Plus. Prima data mi-a povestit de Marsupi, Cristina. O stiti pe Cristina din povestea mea de alaptare, prietena mea, mama a 4 copii. Cristina m-a invatat despre co-sleeping, mi-a dat lectii in maternitate, m-a ajutat in alaptare si....mi-a spus sa-mi port copilul. Si mi-a recomandat Marsupi Plus. Eu insa sunt o fire mai independenta si... impreuna cu tati, am luat un port bebe scump si prost, de la o firma intens mediatizata.

La un moment dat Zumzarica a fost suspectata de displazie de sold. Acest presupus diagnostic a fost infirmat dupa analize. Cu toate acestea medicul pediatru ne-a recomandat sa o purtam doar in esarfe sau port bebe-uri care mentin picioarele suficient de departate si mereu sprijinite de persoana purtatoare. Am renuntat la port-bebe si am incercat wrapul si slingul cu inele.

Prin bunavointa Hiphip (si in mod evident a producatorului) am testat Marsupi Plus, timp de doua saptamani.

Uau! 

Mie mi-a placut foarte mult fiindca tati (care nu foloseste wrap sau sling) lua copila la plimbare seara si asta insemna un pic de timp in plus pentru mine.

Un plus pentru Zumzi a fost faptul ca putea sta comod cu manutele afara fara sa pateasca ceva daca se impingea pe spate.

Un alt mare plus din punctul meu de vedere e eticheta "made in Romania". Imi plac lucrurile inteligente gandite de romani.

Cand a venit Marsupi acasa, eram asa de nerabdatoare sa-l probez, incat l-am asezat invers, iar tati mi-a spus  zambind: "N-am vazut niciodata ceva care sa se monteze cu sigla inauntru!". Ne-am amuzat teribil. Mie mi-a placut mult sa-l port pe sold, asa cum o tin de obicei in brate pe Zumzarica, tati si nasa l-au folosit doar pe burtica. Cand aspiram, eu o mai asezam si in spate. Am facut lucrul asta singura, dupa un filmulet unde arata cum se pune mei-taiul in spate. Mi s-a parut foarte ok si asta.

O sa fac o comparatie intre mijloacele de purtare pe care le-am folosit. Am introdus si port bebe-urile care se dovedesc a nu fi potrivite pentru coloana si soldurile copilasilor, pentru ca atunci cand mi s-a recomandat Marsupi Plus, eu, proaspata mama, fara timp de informare, n-am reusit sa observ MAREA DIFERENTA, si n-am stiut nici macar ce sa caut si la ce  sa ma uit.

Marsupi Plus vs "clasic" port bebe

• Marsupi mentine picioarele in pozitie fiziologica si nu atarnand, ca in cazul port bebe-ului clasic;
• Marsupi sustine coloana, fata de port-bebeul clasic, unde aceasta oscileaza intre persoana purtatoare si fata superioara a port bebe-ului (cel putin la copiii mici);
• la Marsupi corpul copilului si capul lui se sprijina pe persoana purtatoare si nu se loveste sau priveste spre vreo catarama reglatoare dintre  copil si cel care-l poarta (Zumzarica dadea cu ochii intr-o catarama a port bebe-ului);
• la Marsupi corpul copilului sta lipit de cel care-l poarta, facilitand transferul termic, la port bebe-ul clasic, copilul sta mai departe, fara prea mult contact direct (eu am nascut in decembrie si a fost "cald" rau in lunile astea de iarna);
• pe de alta parte port bebe-urile sunt confectionate de obicei din materiale sintetice sau cu multa "umplutura", astfel ca purtat in casa, la 20 grade, copilul transpira. Marsupi e din bumbac organic si nu ne-am supraincalzit niciodata;
• Marsupi e super simplu de motat si ajustat, la port bebe-uri trebuie sa tot strangi cel putin vreo 4-5 catarame;
• Marsupi e foarte comod pentru spate, copilul se sprijina uniform pe cel ce-l poarta, fata de port bebe, unde cel mic atarna oarecum inafara lui.

Marsupi Plus vs Wrap elastic/neelastic

• prima diferenta pe care am observat-o este legata de temperatura. In wrap ne incingem cand suntem mai ocupate, in Marsupi nu am observat aceasta. Paradoxal as zice, fiindca Marsupi pare mai gros decat 3 straturi de wrap;
• Marsupi se "leaga" mai usor si mai repede decat un wrap (si nu-i dai bretelele pe jos) ;
• wrapul elastic are totusi avantajul de a ramane "montat" si de a permite asezarea in el a copilului fara a-l lega din nou;
• wrapul permite si pozitia semi-inclinat (preferata de Zumzi in primele 3 luni), Marsupi nu permite aceasta;
• cel putin din punctul lui tati de vedere, Marsupi e mai cool decat wrapul;
• Marsupi are considerabil mai putin material de impaturat si depozitat, iar saculetul lui incape oriunde;
• pensele de la sezut in cazul Marsupi-ului sunt fantastice, mentin copilul cu genunchii mai sus decat funduletul, in pozitia "broscuta" indiferent de cat de mult se sprijina pe tine si se impinge. La wrapul elastic Zumzarica se impinge in mine ca sa se salte spre par, ochi etc si aduna materialul dintre picioare astfel incat acesta nu mai face o punte larga intre ele;
• Marsupi nu pare asa ciudat ca wrapul (am plimbat-o pe Zumzi in wrap prin sat asta iarna si m-au intrebat doua "rezidente": "Ce ai fato acolo?", iar eu zambind: "Un copil." :)) ).

Marsupi vs Sling cu inele

• pentru mine a fost mai usor de montat Marsupi decat slingul;
• Marsupi nu permite pozitia semi inclinat, iar daca ai un copil mic mic, care sta  mult la san, in sling e posibila pozitionarea lui cu acces la mancare;
• pentru un copil activ si infipt de la o varsta mica, slingul cu inele nu mai e asa de ajutor. Din cauza miscarilor aproape permanente (copilul participa activ la ce face mama), materialul se deplaseaza usor si aproape insesizabil printre inele (copilul nu pica din sling, doar se slabeste materialul pe spatele lui) si trebuie mereu ajustat. La Marsupi n-am ajustat nimic, picioarele ii stateau bine si nu era nici un risc ca Zumzi sa alunece sau sa se lase pe spate, cum ii mai place sa faca.

Tati s-a gandit sa ne dea o mana de ajutor si sa isi spuna si el impresiile despre Marsupi. Dar cum nu se pricepe la compozitia literara, a zis ca o sa le prezinte sintetic. Asa ca...

Plusuri:

- foarte usor de folosit (te prinzi ce trebuie sa faci uitandu-te la el);

- extrem de confortabil pentru purtator, chiar si pentru perioade indelungate si distante relativ mari;

- constructie ingenioasa, foarte sigura (chiar daca, la prima vedere, un sistem cu velcro nu pare "de incredere", nu am avut nici o problema cu el pe parcursul celor doua saptamani, asta desi uneori nu l-am prins 100% asa cum trebuia);

- usor de reglat, fara catarame ciudate, fara sa fie nevoie sa desfaci ceva sau sa ajustezi curele asezate in pozitii dificile; 

- copilul este in contact direct cu purtatorul, ceea ce ii creste gradul de confort si siguranta; apropierea este foarte placuta si pentru parinte, eu aveam aceeasi senzatie cu a o tine in brate pe Zumzi;

- se simte "natural", nu pare ceva care sa necesite adaptare, nici din partea parintelui si nici a copilului. Il pui pe tine, pui copilul inauntru si gata!

- este primul mijloc de purtare care iti ofera o libertate cvasi-totala de miscare, lucru care pentru mine a fost foarte important. Marsupi mi-a permis sa imi continui activitatile obisnuite si sa port copilul in acelasi timp, fara a afecta vreuna dintre activitati.

Minusuri:

- aici am gasit unul singur, si asta conjunctural. Nu mi-a placut suportul pentru cap, care in cazul lui Zumzi statea oarecum ciudat, parand mai degraba ca o incomodeaza decat sa o ajute. Bine, puteam sa nu-l folosesc pur si simplu, asa ca nu mi-am batut capul prea tare.

Concluzie:

Una peste alta, un mijloc de purtare absolut senzational, care pe mine m-a cucerit. Desi la inceput l-am privit oarecum circumspect (adica se prinde doar cu banda asta velcro ?!?), a sfarsit prin a ma castiga definitiv. Este practic, usor de folosit, confortabil, sigur, eco-friendly, ingenios si versatil. Un fel de briceag elvetian al mijloacelor de purtat. Din partea mea, nota 10+.

(L-am lasat pe tati sa concluzioneze, se simte entuziasmul unei persoane care nu obisnuia sa foloseasca nici un mijloc de purtare.)

Multumim Hiphip, multumim Marsupi!

Alaptarea in maternitate

Eu am un fix cu alaptarea, stiu ca vi se pare un alt fix de-al meu (ca si cel cu mersul la biserica), dar, desi diferite, cred ca-s esentiale in viata amandoua. Si abia asteptam un motiv ca sa ma manifest. Si cum motivul este atat de evident: "Mami, alăptează-mă" - aprilie 2011 - Alăptarea în maternitate, am purces la scris.

Cum am alaptat in maternitate? sau mai degraba cum nu am alaptat in maternitate, pentru ca din nefericire in maternitate am alaptat putin si prost. Iata povestea.

Am nascut prin cezariana (si mi-e greu sa accept inca asta, m-a lipsit de multe), pe 1 Decembrie, dupa un travaliu lung si nelinistitor. Imobilizata pe masa, dupa scoaterea copilului, am simtit pentru prima data o fericire necunoscuta cand mi-au apropiat-o de fata pentru a o vedea si atinge. Am simtit cea mai fina piele si pana sa gust bucuria deplin, fetita mea era deja plecata catre sectia de nou nascuti. Acea senzatie de atunci o experimentez acum cand o vad dupa 3-4 ore in noapte si o asez la san. Atunci, pe jumatate anesteziata nu mi-am dat seama de ce se intamplase, dar peste cateva ore, cand se mai pierduse din anestezie, si simteam pe mine tricoul ud, am realizat cat de mult vroiam sa-mi hranesc copilul, era prima mea grija ca noua mamica, de care evident nu m-am achitat.

Am stat in pat in prima zi, conectata la niste perfuzii si ma gandeam la gaza fina si fragila pe care o vazusem in acea dimineata. Nu aveam putere si mi se parea ca nu aveam nici suficienta autoritate ca sa-mi cer copilul langa mine, insa corpul meu ar fi dorit sa-l incalzeasca, sa-i dea de mancare, sa-l apere de singuratatea unui spital si a unui patut nefamiliar. A doua zi am putut sa mergem la bebelusi. Copiii erau alintati bebelusi, aveau acele patuturi pe dimensiunea lor si "socializau" intre ei, mancau din biberoane si, adunati in acea sectie cu totii, pareau ai nimanui. Erau numai bebelusi de cezariana. Erau separati, izolati de mamele lor, parca nici nu ne apartineau; de altfel nu am fost ferm convinsa ca  "bebelusul" din patut e pruncul meu, pana cand nu am gasit un semn distinctiv de-al tatalui ei la una dintre urechi. Spre nemultumirea mea si mai mare nici nu mi-am recunoscut copilul fara hartia atasata, daca n-avea "eticheta" as fi luat in brate un baietel care in mod evident nu era al meu.

Am fost anuntate ca orele de alaptat sunt urmatoarele :..... si invitate la programul de "alaptat". In rest "ar fi fost" bine sa ne odihnim, de fapt, in rest am tinut cate o mica "barfa", am vorbit la mobile ca sa anuntam tot cartierul cat de mare, bun, frumos etc este copilul nostru si, cu un ultim instinct matern parca, ne pandeam bebelusii, dadeam tarcoale camerei de nou nascuti, de unde trebuia sa plecam pentru ca "daca toata lumea vine cand vrea, se face balamuc". Prima data cand am reusit sa-mi vad copilul ca sa-l alaptez, acesta era satul si foarte adormit, iar eu devenisem o Pamela Anderson. Venind pe hol, auzisem copiii plangand, crezusem ca al meu plange asa tare, mi se udase camasa, capotul, am mers repede repede si cand m-am dumirit care-i al meu l-am si saltat in brate.  Evident, n-aveam voie, se rupea operatia, trebuia sa mi-l dea asistenta. Nu al meu plangea, al meu dormea, satul de vitamine de sinteza. Am incercat s-o trezesc, as fi vrut sa vrea numai de la mine, eu eram mama ei si nimeni nu putea sa aiba grija mai bine de ea decat mine, eu o cunosteam, stiam ce-i trebuie si ea dormea tun, copilul nimanui in patul de spital. Dar am putut s-o vad, s-o mangai, s-o tin in brate, eram multumita.

A doua oara cand am venit la alaptat, dupa 3 ore (desi dupa doua ore incepusem sa masor holul din fata camerei lor), copiii plangeau, si mi-am zis, nu-i a mea cea care plange, a mea doarme. Cand ni s-a dat startul si  am ajuns acolo, prichindica mea era cea mai cea. Plangea de mama focului. Evident am luat-o repede in brate, dar a venit asistenta si mi-a zis ca intai trebuie schimbata si apoi mananca si nici nu am voie s-o ridic eu din patut, sunt operata. Noroc ca a schimbat-o pe ea prima, fiindca pentru prima data in viata mea simteam ca-mi pierd controlul. Am luat-o, am pus-o repede la san, dar ea il tot scapa. Ii era foame, in sfarsit ma vroia doar pe mine. A venit asistenta si m-a ajutat sa-i bag sfarcul in gura. Manca cu pofta, dar cu o gurita mica mica, cand mi s-a spus ca ajunge: 10 minute la un san, 10 la celalalt. Am schimbat sanul, aceeasi pofta, cand mi s-a spus ca programul de alaptat s-a terminat. Credeam ca normele lor pot fi adevarul absolut, iar eu doar o indisciplinata care nu reusesc sa ma inscriu in tipar, sa fiu in rand cu lumea. Deja nu mai eram oricum in tipar, colegelor mele de "cezariana" nu le venise laptele sau le venise putin si la finalul alaptarii completau cu biberonul cald pregatit. Mi-au intins si mie unul, dar nu era nevoie. La finalul programului de alaptat, asistenta m-a trimis la o alta asistenta sa ma invete sa ma mulg, sanii mei erau tari. Asistenta mi-a aratat, iar eu eliberam tensiunea din sani, intre alaptatari, la chiuveta, iar copilul meu manca lapte praf. Acum mi se pare trist tare, atunci mi se parea normal.

Ma simteam de pe alta lume, nu aveam nici un rost. Am vorbit cu buna mea prietena Cristina, mama a 4 copii crescuti cu totii fara lapte praf. Am crezut ca ma va incuraja, ca-mi va spune ca asa e la inceput bla bla bla. In loc de asta Cristina m-a trezit la realitate, ca un dus rece. "Daca nu te lasa sa alaptezi la cerere, daca nu-ti dau copilul la tine si el e ok, pleaca din maternitate, semneaza ca o faci pe propria raspundere, altfel o sa-ti subminezi alaptatul". Neconvinsa, dar impinsa oarecum de gura Cristinei care ma tot suna, i-am spus medicului ginecolog ca vreau sa plec, mi-a dat ok-ul si mi-a zis ca depinde de bebelus decizia finala. Iar acel impersonal bebelus. Incepusem sa ma trezesc, am apelat la fondurile din rucsac si am mers la medicul neonatolog ca sa vedem cum e bebelusul. I-am zis ca e vineri si as vrea sa plec. Copilul era ok, deci mi-a dat liber. Tati era incurcat si foarte fericit. In prima luna, copilul meu nu a supt niciodata mai putin de 40 minute de la un san, cu pauza de odihna de cateva minute si cu suptul de "chemare a laptelui" aferent. Cele 20 de minute de maternitate ii erau insuficiente.

La intalnirea LLL, Rox m-a intrbat cat am stat in maternitate, i-am raspuns 5 zile, facusem calculul: am nascut pe 1 decembrie si am plecat vineri, care e a 5 zi in saptamana, deci am stat 5-1+1, 5 zile. De fapt am stat 2 zile si cateva ore, dar mi s-a parut o vesnicie, o vesnicie in care am pierdut timpul. Cand am ajuns acasa, stateam aproape non stop cu dragalina la san, abia apucam sa fac un dus, furat, de cateva minute. Ce diferenta!

Cristina a venit apoi acasa la noi, sa ma incurajeze, mi-a aratat alte cateva pozitii de alaptat, mi-a spus ca pot alapta si in cap daca vreau :)). A vazut mameloanele de silicon si m-a invatat prinderea eficienta a sanului, mi-a aratat calm cum sa ma mulg manual, mi-a explicat de scaunele moi ale copilului, care nu sunt diaree, mi-a spus ca va sta mult si bine la san, m-a incurajat sa dormim impreuna.... si a plecat. De atunci nu am mai vazut-o decat la botez, dar acel timp mi s-a parut castigat. Acel timp petrecut cu ea mi-a adus normalul, de fapt firescul, in fata ochiilor. Acel firesc, care trebuia sa fie instinctiv, dar indoctrinarea a batut instinctul. Noroc ca eu m-am trezit. Lucky me! Dar sunt altii care o traiesc. Putem alapta si fara consilieri de lactatie si fara asociatii, cu o singura conditie: sa ne trezim! Desi o organizatie pare inutila, si multe chiar cred ca sunt, unele au menirea sa ne trezeasca, sa aduca firescul intre limitele normalului, normal care prin definitie nu e dat de fapt decat de cantitate si nu de calitate.

Si daca avet pui mic, alaptati va rog!

De ce as vrea un mei-tai? De aceea...

As vrea un mei-tai pentru ca fata noastra e argint viu si alte mijloace de purtare sunt ori nesanatoase, ori prea groase, ori nu fac fata miscarilor multe si marunte. :))


Mei-tai