Am tot cochetat cu ideea de a scrie despre noi, despre viata noastra inca de cand bebe Iulia era in burtica...si n-am reusit cine stie ce, iar cat am reusit a fost ros de Toia intr-un moment de singuratate, deci a fost degeaba.
Ma gandesc ca atunci cand va avea acele momente :"Mami, eu cum am fost cand eram mica?", va putea sa se delecteze si sa se recunoasca in ce e scris aici. Nu am mari pretentii si nici nu vreau sa scriu romane. Prin urmare....
Azi, Iulia a trebuit musai sa se uite la masina de spalat, cum invarte rufele si la cuptor cum creste painea. Pret de 20 de minute, mami (care s-a prins mai greu ca e musai), stand pe scaun, a tinut copilul pe burta ca sa vorbeasca bebe cu painea si cu hainele murdare. Halal indeletnicire. De abia apoi bebe a putut sa manance si sa se culce linistit, pana atunci n-a vrut defel, desi era timpul, timpul declarat de obisnuinta ei, de nenumaratele cascari, de frecatul la ochi si ros degetele, nu vreun timp declarat de mami.
Si apropos de asta, bebe nu respecta, nu plange si nu doarme la vreun timp declarat de mami sau tati, el doarme, mananca, plange in functie de nevoile ei si nu e mami de vina ca puiu' nu e atent, jovial si prietenos in anumite momente. Nu e si gata! Si mami va incerca in acele momente sa-i suplineasca nevoile, chiar daca asta este spre dzamagirea adultilor din jur care abia asteapta sa interactioneze cu el (bunici, unchi si matusi de tot felul, prieteni etc). (Si tati face la fel, dar nu poate declara mami in numele lui.) Am zis-o si asa ramane!
Aseara s-a intamplat un lucru destul de neobisnuit. Am fost toti trei la dentist, doi au fost doar spectatori. Prin urmare Iulia s-a culcat la ora obisnuita (7 si ceva) la mami in brate in masina, evident dupa o masa copioasa. Si a dormit bine merci pana la reintoarcerea acasa cu diferite ocoluri, tati a facut cumparaturi, bunicile (dragele de ele) au coborit in fata blocului cu treaba pentru parinti si ca s-o vada numai un pic pe Zumzi, care dormea de numa'. Ajunsi acasa bebe devenise fresh, dupa somn si mancare, cred si eu. A facut baie si mama a incercat sa-l culce, fara izbanda insa. Am coborit la tati si intr-un final ne-am dus la culcare la semnalul lui: "Eu am plecat in pat!". Auzi, tati in pat inaintea noastra...deci am plecat si noi. Bebe era tare fericit. L-am pus la mijloc si l-am luat fiecare de-o manuta (fina si catifelata, calda si jucausa) si atunci, spre deliciul nostru ne-a spus o poveste pe intuneric, ne-a atins mainele prin gimnastica ei si intr-un final s-a apucat de ros degetul lui tati. Am profitat de moment si i-am dat de mancare si astfel a venit si somnul. Si uite asa ne-am culcat deodata toti trei intr-o mare armonie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu